Decizie radicală a Ministrului francez de Interne: Desființarea moscheilor în care se proferează ura

Decizie radicală a Ministrului francez de Interne: Desființarea moscheilor în care se proferează ura
Publicat: 16/11/2015, 12:12

„Starea de urgență presupune (…) posibilitatea de a proceda la expulzarea celor care trebuie expulzați pentru că promovează ura în Franța, care au fost implicați sau sunt suspectați de implicare în acțiuni cu caracter terorist”, a declarat ministrul pentru postul France2.

„Acest lucru înseamnă de asemenea – și am făcut demersuri în acest sens și va exista o dezbatere în Consiliul de miniștri – desființarea moscheilor în care se proferează ura. Toate acestea trebuie aplicate cu cea mai mare fermitate”, a continuat el.

Bernard Cazeneuve a amintit „creșterea semnificativă a mijloacelor” serviciilor de informații, încă înainte de atentatele de vineri, prin crearea a 1.500 de locuri de muncă, „aproape 233 de milioane de euro investiți” și „noi dispoziții legislative”.

Ministrul de Interne a dat asigurări că „acest război va fi câștigat de Republica franceză prin democrație, valorile pe care le poartă și fermitatea acțiunilor”.

El le-a cerut francezilor „să continue să trăiască”, „pentru că asta vor teroriștii să ne impună prin teamă, refuzul de a trăi ca până acum, cu modelul nostru de civilizație, dragostea de libertate, de cultură”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine: "Evit, pentru că sunt mult...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
A fost găsită o grenadă acasă la părinții Andreei Tonciu! Mama vedetei a făcut dezvăluiri,...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Sursă iraniană: Iranul pune la dispoziţia rebelilor Houthi o rachetă lansată pe mare
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
Devine obligatoriu pe toate drumurile din România. Poliția rutieră verifică o dată la 12 luni
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Tinerii din România, pe primul loc în Europa la abandonarea educației după 18 ani
×